Posts Tagged ‘geanta laptop’

Cine mă ajută să-mi car laptopul

18 Iunie 2010

Ca început de rând, trebuie să specific că acest articol este publicat pentru a-mi anunţa înscrierea la concursul organizat de LaptopNews în colaborare cu LaptopGear, concurs ce are ca premiu un superb Rucsac Crumpler Dark Side Negru Mat 004. Şi da, principalu lucru care m-a determinat să creez acest articol este că îmi doresc un rucsac nou în care să-mi car laptopul, lăsând laoparte geanta mea, mult prea demodată pentru un puşti de nici mai puţin, nici mai mult de 15 ani. Să încep prin a preciza ce laptop deţin… Deţin un laptop, nu prea performant dar cu ajutorul căruia îmi fac treaba, un Fujitsu Siemens Amilo Li 3710, cu o diagonală de 16inchi şi cu o greutate destul de ridicată spre deosebire de alte laptop-uri. Şi mergând după principiul „ o imagine face cât 1000 de cuvinte ” am să las vorba de o parte şi am să vă prezint geanta mea în imagini:

DSC05907 DSC05902 DSC05903 DSC05905

Pierzându-mi ochii printre categoriile de pe site, şi anume genti laptop / huse laptop am observat foarte multe modele făcute cu stil, însă pentru mine, un rucsac este mult mai eficient decât o geantă, deoarece este mult mai practic şi poate fi plimbat pe oriunde fără niciun efort. Geanta mea de laptop este împărţită în trei compartimente, de dimensiuni aproximativ egale, un compartiment situat la mijloc pentru amplasarea laptop-ului, un compartiment la spatele genţii pentru amplasarea a unor eventuale cărţi sau materiale didactice, şi un compartiment în partea din faţă pentru diferite unelte portabile ( mouse, usb port, stick, wireless stick, etc. ). Vorbind la modul cel mai sincer, nici nu ştiu de când am această geantă, contează c-o am şi îmi fac treaba cu ea cât de cât, lăsând de o parte faptul că este foarte neconfortabilă mă mulţumesc cu ce am. Având în vedere că şi laptopul meu are o greutate destul de ridicată iar geanta nu mă ajută deloc deoarece şi ea are o greutate destul de măricică, prefer sa iau laptopul în ghiozdanul de la şcoală atunci când plec într-o excursie sau în orice altă activitate.

Anunțuri