Întreţinerea unui blog necesită mult timp ?

ist2_4265165-blog        Consider că nu am experienţa necesară pentru a da un verdict, dar prin intermediul acestui post îmi exprim părerea fată de concluziile la care au ajuns foarte mulţi bloggeri. Am văzut diferite discuţii pe seama timpului dedicat unui blog, în care unii „ se plângeau ” că nu mai pot să-şi menţină blogul cu articole din cauza lipsei de timp. Poate că unii veţi întelege ce vreau să scot în evidenţă în rândurile de mai jos, sau poate că unii nu.

       Deci, s-o luăm logic. Ca să scrii un articol pe un blog trebuie să stai toată ziua în faţa calculatorului, gândindu-te la formularea respectiv exprimarea din acel articol ? Nu, bine spus. Alta… poţi face orice altă activitate ( teme, antrenamente, învăţat etc. ) iar în timpul acesta să te gândeşti la un articol, şi să ţi-l formezi în minte iar apoi să intri 5-10 minute la calculator, îl scrii iar apoi stingi calculatorul şi revii din nou la activitatea pe care o aveai ?

       Dacă e cineva deacord cu mine, să ridice mâna sus!

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , ,

14 răspunsuri to “Întreţinerea unui blog necesită mult timp ?”

  1. Ginake Says:

    De acord cu tine şi nu prea…
    1. Dacă scrii despre chestii personale 10-20 minute pe zi sunt suficiente – întâmplarea ai păţito tu, nu îţi ia decât timpul în care postezi pe blog întâmplarea, nu trebuie documentare anterioară.
    2. Dacă scrii despre online etc sau ai un blog de nişă atunci trebuie documentare anterioară despre subiectul/domeniul respectiv şi îţi poate lua mai mult timp, dar nu cred că 1 zi sau ceva de genul. (poate câteva ore)

  2. Truth Says:

    Exact cum a zis si Ginake daca esti sa zicem avansat si stii cum stau lucrurile iti ia cam maxim 10-20 min , daca esti incepator iti ia cam 1 ora pe zi 🙂
    Nu ma laud ca sunt un expert inca invat de la cei mai buni 😉

  3. Tzukune Says:

    Pe de o parte, ai dreptate. Ca iti poti programa articolul dinainte si dupaia stai numai 5-10 minute sa-l scrii.

    Pe de alta parte, nu ai dreptate pentru ca atunci cand faci ceva, e bine sa faci numai acel lucru si sa nu te gandesti la blog sau altceva. cand mananc, ar trebui sa ma gandesc la cum sa mananc mai bine si mai frumos. cand citesc, trebuie sa fiu atent la citit. Cand scriu pe blog, sunt atent numai la ce scriu.

    Blogul ia destul timp, chiar daca unii gandesc articolele de dinainte.

  4. kolorat Says:

    Cand nu am idei mai fac si eu asa dar trebuie sa-ti faci si timp sa-l intreti 😉

  5. Easy Says:

    Iti faci blog daca te crezi in stare sa-l intretii, ca nu-i forum sau site unde dai copy -> paste.

  6. nimeni Says:

    @ Truth – de unde ai ajuns tu la concluzia ca un incepator sta 1 ora sa scrie un articol, iar un expert sta 10~20 min? Ai facut vreo statistica ceva si nu stim noi ? nu mai vorbi prostii. Un „expert” poate sa stea si 5 ore sa scrie un articol, in care accentueaza niste lucruri si da niste detalii concrete, iar un „incepator” poate sa stea 2 minute si sa se palavrageasca 200 randuri cu toate aberatiile lui. Nu conteaza cat iti ia sa scrii un articol, poti sa stai si 10 ore sau 10 min. Daca nu scrii ceva bun, las-o balta.
    @ Easy – prin fraza aceea zici ceva de genu ” daca vrei sa mananci, trebuie sa iti prepari mancarea mereu ” – De unde si pana unde vi tu si ne spui ( poate gresesc zicand ca „vi si ne spui ” ) ca noi trebuie sa intretinem blogul, in cazul in care ne facem unul… „Sunt banii mei si pe banii mei fac ce vreau” – incearca sa intelegi ca fiecare face ce vrea, nu ce spui tu 🙂 ( poate am inteles eu gresit, doar vorbim, nu dau cu parul )

  7. Dan CIULEA Says:

    intretinerea unui blog presupune mai mult decat scrierea unui articol pe zi.
    Sa zicem ca ai dreptate, publici un articol in 10-15 minute, daca articolul e bun vor incpe comentariile, trebe sa le raspunzi, prin urmare iti vei pierde minim 4 ore (adunat) pentru a intretine un blog.
    Dar in tot acest timp poti sa faci si altceva, TOTAL deacord.

  8. Andrei M. Says:

    Da, te gandesti la un articol, il scri si dai post. Apoi zici ca sa mai citesti si tu putin blogosfera, mai pierzi vreo 2 ore. Apoi numai chef de alta activitate nu mai ai :))

  9. Easy Says:

    @Nimeni, ma refeream ca nu-ti faci blog daca n-ai timp si nu te crezi in stare. Pentru ce sa-ti faci blog daca il transformi in youtube, 220 sau copy > paste. Da, sunt banii tai dar crezi ca vei ajunge undeva cu copy > paste sau cu blog plin de clip-uri ?

  10. nimeni Says:

    @easy – ajungem la vorba aia ” daca vrei citesti, daca nu PA ” – cam asa sta treaba. Ce iti pasa tie pana la urma ? Nu iti pasa asta e ideea, doar ca poate nu iti convine ca orice pusti isi face un blog si a doua zi se crede mare heacker (intentionat am scris asa) si te oftici pe fazele de genul asta.
    Recunosc ca si eu ma oftic cand vad toti palavragitii ca isi fac blog si scriu articole de cacat, DAR am ajuns la concluzia ca, daca nu imi place, ies si gata :). Nu ma mai complic sa ma enervez si sa fac alte lucruri. Ii lasi in prostia lor ca se satura de el ( nu referitor numai la blog). Doar asa fac toti…isi fac un blog/hub/ o chestie..si peste 1 luna isi fac altu…e ceva de moment ..nimic de lunga durata..:) …

    ar trebui andrei sa ne multumeasca ca ii facem comentarii :)) . anyway…e o placere a vorbi cu voi… 🙂

  11. Andrei Says:

    Mersi, dar ştii cum stă treaba, pe mine nu mă interesează numărul de comentarii ci ce comentatori sau ce comentatori am. Şi chiar mă bucură faptul că am un număr mare de comentarii la numarul de articole şi îmi respect comentatori pentru că îmi citesc şi comenteză aberaţiile de pe acest blog.

  12. Inocentul Says:

    Uneori eu am multe idei pe care nu reusesc sa le expun in fiecare articol. 🙂

  13. Dan CIULEA Says:

    tie cat timp iti ia?

  14. Andrei Says:

    Păi, îmi ia mai mult timp să-l gândesc, că de scris e uşor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: