Archive for Octombrie 2009

De ce se numesc motociclişti donatori ?

31 Octombrie 2009

… de asta.

Viaţa trebuie trăită la intensitate maximă!

30 Octombrie 2009

Cu bune sau cu rele, viaţa trebuie trăită în orice moment, deoarece ne-a fost dată fără s-o cerem şi în acelaşi timp ni se v-a lua fără să fim întrebaţi. Viaţa merită trăită, nu în toate momentele vei avea parte numai de lucruri bune, necazurile vin, însă trebuie să treci peste ele, poate că aşa ne-a fost prescris, însă, aceste lucruri nu le putem schimba, undeva ne este scris numărul de primăveri de care vom avea parte în viaţă. Din acest motiv, trebuie să-ţi trăieşti fiecare clipă, alături de cei dragi, fă ceea ce-ţi spune sufletul, nu ezita nimic. Nimeni nu este perfect, toţi facem greşeli şi în acelaşi timp învăţăm din ele. Trăieşte fiecare clipă!

„ Dacă vrei să afli cât valorează un an, întreabă un student care a repetat un an de studiu, o lună, întreabă o mamă care a născut un copil cu o lună mai devreme, o săptămână, întreabă un editor al unui ziar săptămânal, o oră, întreabă doi îndrăgostiţi care aşteaptă să se întânească, un minut, întreabă pe cineva care tocmai a pierdut trenul, o secundă, întreabă un şofer care a reuşit să evite un accident, o sutime, întreabă un atlet care a obţinut medalia de argint la olimpiadă. Preţuieşte orice moment pe care ţi l-a dat Dumnezeu, aminteşte-ţi că timpul nu aşteaptă pe nimeni. Ieri este istorie, astăzi este mister. ”

Votez Pantera Roz, preşedinte al României

27 Octombrie 2009

42-16335654       Deoarece consider că este condusă de nişte jeg-uri ( scuzaţi expresia ) poate mai sunt şi câteva excepţii, sau poate că nu. Din această cauză, propun Pantera Roz, candidat la preşedenţie. M-am tot săturat să deschid televizorul şi să aud numele a unor politiceni  apăruţi peste noapte, care promit fel şi fel de lucruri imposibile. M-am săturat de numele acestor caractere din benzile desenate, precum Boc, Ridzi sau Johannes. Eu nu pot adăuga niciun vot, deoarece sunt mic, de abia trec la liceu, însă nu asta contează, ci faptul că politiceni sunt nişte milogi, care cerşesc prin campanii vot-uri pentru a se scălda în bani, în timp ce ţara arde. Îmi vine şa vomit atunci când le aud numele acestor personaje, simplul fapt că îmi aduc aminte de toate promisiunile făcute de aceştia mă face „ să-l propun ” Pantera Roz, la preşedenţie.Lafel ca şi Dan, de la care am primit această leapşă, o dau mai departe altora. Exprimă-ţi părerea despre situaţia României din acest moment, de toate numele ăstea noi de la televizor, de toţi care promit imposibilul şi de campaniile electorale din oraşul tău.

PANTERA ROZ PRESEDINTE

Slumdog Millionaire (2008)

26 Octombrie 2009

slumdog_millionaire       Cu opt premii Oscar, 7 premii Bafta şi 4 premii Globuri de aur, Slumdog Millionaire, pe traducere Vagabondul Milionar şi-a făcut apariţia în România pe data de 13 martie 2008. În acest film este vorba despre un puşti al străzii numit Jamal Malik, care dintr-o greşeală, este înscris la prea-cunoscutul concurs de cultură generală „ Vrei să fii miliardar ”. Răspunzând corect la toate întrebările, organizatorii îl suspectează că trişează. Dând o explicaţie concretă la toate răspunsurile corecte pe care le-a dat, Jamal îi convinge că toate răspunsurile le-a ghicit. Fiind la un pas de a câştiga cel mai mare premiu din istoria concursului, organizatorii îi întind diferite curse, la care Jamal nu pune botul.Fratele său îl trădează în dealungul filmului, la sfârşit ajutându-l să o aibă aproape pe Latika. Slumdog Millionaire este un film pe care l-am văzut recent şi pe care vi-l recomand. Filmul are o durată de 120 de minute, poţi vizualiza prezentarea filmului aici, iar filmul complet îl poţi descărca de pe orice tracker public din România.

       Ţin să specific că sinopsul este complet creaţie proprie, şi rog nepublicarea lui pe orice alt site fără acordul meu.

Tu foloseşti magazinele electronice ?

21 Octombrie 2009

phpThumb_generated_thumbnailjpg

       O să încep cu o primă întrebare: „ Tu ai încredere în magazine electronice ”. Acum, începe părerea mea… Prefer să folosesc magazinele electronice serioase, mă refer la cele care se „ aud ” prin România, precum emag, pcgarage, pcfun ş.a.m.d. Şi în acelaşi, timp, prefer să comand produse IT, în niciun caz haine, deoarece prefer să-mi aleg singur hainele. În acelaşi timp, este posibil să nu se potrivească mărimile de pe site cu cele reale.

       Eu folosesc magazinele electronice, deoarece este mult mai eficient şi mai ieftin. Ţinându-se cont de zarva din magazine, poţi comanda mai multe produse, care se livrează în maxim 2 zile, folosindu-se o firmă serioasă de livrare precum FanCourier. Tu foloseşti frecvent magazinele electronice pentru a cumpăra un anumit produs?

Întreţinerea unui blog necesită mult timp ?

19 Octombrie 2009

ist2_4265165-blog        Consider că nu am experienţa necesară pentru a da un verdict, dar prin intermediul acestui post îmi exprim părerea fată de concluziile la care au ajuns foarte mulţi bloggeri. Am văzut diferite discuţii pe seama timpului dedicat unui blog, în care unii „ se plângeau ” că nu mai pot să-şi menţină blogul cu articole din cauza lipsei de timp. Poate că unii veţi întelege ce vreau să scot în evidenţă în rândurile de mai jos, sau poate că unii nu.

       Deci, s-o luăm logic. Ca să scrii un articol pe un blog trebuie să stai toată ziua în faţa calculatorului, gândindu-te la formularea respectiv exprimarea din acel articol ? Nu, bine spus. Alta… poţi face orice altă activitate ( teme, antrenamente, învăţat etc. ) iar în timpul acesta să te gândeşti la un articol, şi să ţi-l formezi în minte iar apoi să intri 5-10 minute la calculator, îl scrii iar apoi stingi calculatorul şi revii din nou la activitatea pe care o aveai ?

       Dacă e cineva deacord cu mine, să ridice mâna sus!

La ce ajută campaniile ?

18 Octombrie 2009

1

         În ultima vreme, s-au înfinţat diferite campanii prin intermediul internetului cât şi al televizorului. Ca exemplu de început, am putea lua campania Anti-Puya, sau campaniile ecologie. Ca, termen principal vom folosi campaniile ecologie. Pentru început, pot spune că sunt pierdere de timp, deoarece românul tot român rămâne. S-o luăm logic: dacă într-un spot publicitar se vorbeşte despre protecţia mediului, credeţi că cel ce urmăreşte va lua aminte ?

          Nu cred că acele campanii sunt de folos, deoarece omul nu se schimbă, tot acelaşi rămâne. Pentru mine, deocamdată, campaniile reprezintă doar un mod de promovare şi de creşterea audienţei. Dacă are cineva o altă părere, e liber să şi-o exprime printr-un comentariu.

FotoBlog: Animatoare Disco Tineretului 2009

17 Octombrie 2009

Limba română este asasinată

15 Octombrie 2009

     Într-un scurt metraj pe ProTV, am realizat că limba română nu este folosită corect şi scrisă corect de către români. În cea mai mare parte este vorba de copii, care „ confundă ” limbajul folosit în lumea virtuală ( calculator, internet etc. ) cu cel ce trebuie folosit în viaţa reală. Un element negativ în „ distrugerea ” vocabularului unui copil este messenger-ul. Pentru „ a se înţelege ” mai rapid, sunt folosite prescurtările ( cmf, cmz, sal, cf, brb, dnd etc. ). Normal, aceste prescurtări ar trebui folosite numai în chat-ul de pe messenger, dar nu este aşa, aceste prescurtări îţi intră în reflex, rezultând folosirea lor într-o convorbire reală cât şi la şcoală.

     Eu, personal, folosesc foarte rar aceste prescurtări, dar nu şi în viaţa de zi cu zi. Cu ajutorul diacriticilor am realizat că trebuie să scriu cât mai îngrijit şi cât mai corect. Deoarece folosesc diacriticile şi aici, pe blog, m-am obişnuit să le folosesc chiar şi pe messenger, deoarece mi-au intrat în reflex, şi nu mă deranjează să apăs o tastă în plus pentru a scrie un ă, ş, ţ, â etc.