Mai dăm sau nu tezele ?

Nu ştiu ce se va întâmpla pe viitor, însă un lucru e sigur, greva generală îşi va face prezenţa deoarece profesorii sunt nemulţumiţi de salariile prea mici de care au parte. Am auzit chestii precum îngheţarea anului, sau anularea tezelor, însă chiar nu ştiu ce să cred, asta rămâne să vedem pe viitor, ce vor face profesorii din ţară, dacă vom avea parte de o grevă generală lungă ş.a.m.d… Băi, sincer, unii chiar ar merita salarii mai mari, însă alţi nu înţeleg de ce mai comentează, adică vror salarii mai mari pentru ce ? Nu înţeleg ( în cazul unora dintre profesori ) ce e greu în a dicta o lecţie la fiecare clasă timp de 5 ore pe zi, plus pauzele între ore de câte 30 de minute fiecare.

Sindicaliştii din Educaţie au decis, joi, să organizeze grevă, marţi, pe parcursul întregii zile, atunci fiind programată teza unică la Limba şi literatura română.

Deci, ceva e sigur, pentru mine tot una, că dau teza marţi că o dau vineri, dacă greva generală va continua se va putea ajunge chiar şi la îngheţarea anului, ceea ce nu sună deloc bine. Oricum, la tezele unice se copiază din greu, un + pentru elevii slabi la învăţătură, cu toate că nu ştiu mai nimic, pot intra la licee foarte bune din ţară. Aşă, cu admitere, liceele renumite de prin Romania se vor goli radical în următorii ani, măcar să profite de ocazie ăia care dau tezele unice în acest an, sau cine ştie, le mai dăm ?


Anunțuri

Etichete: , , , , , ,

7 răspunsuri to “Mai dăm sau nu tezele ?”

  1. ceostoy Says:

    Eu zic ca o sa se dea la data stabilita

  2. PanTeraS Says:

    Nu iti fa griji! Teza de dat o dam. Si sunt 3 zile de protest, una martea asta, una cand e teza la mate si una cand e teza la istorie/geografie!

  3. fLn Says:

    Ma sincer mie mi sa pare o prostie chestia asta cu tezele unice, mai bine era cu examen. 😀

  4. Daniel Says:

    mane tot dati teza 😉 oricum multa bafta !

  5. Catazx Says:

    Cum spune cineva de pe VDC

    E DC sa fi a 8-a,sa astepti sa intri la liceu sa scapi de stres,meditatii si toate alea si sa auzi astazi ca profesorii vor face greva in zilele cu tezele cu subiect unic si sal mai auzi si pe Basescu ca spune ca nu-i pasa de greva profesorilor care o vor face.Vorba lui Badea:"Traim in Romania".Tara DC,viata DC

  6. Gabriel Says:

    O dam nu-ti face griji

  7. Tzukune Says:

    Eu vreau greva, adica vreau liber asa pe sfarsit de an! :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: